Nodulii tiroidieni

Ce sunt nodulii tiroidieni?

Nodulii tiroidieni sunt formatiuni solide (cu celule), cu lichid (chisturi) sau mixte (celule + lichid) care apar la nivelul tesutului tiroidian.

Cat de frecvent apar?

Pana la 50% dintre persoanele sanatoase prezinta noduli tirodieni (benigni), in special femeile intre 45-65 de ani.

90-95 % dintre noduli sunt benigni, cancerul tiroidian fiind destul de rar intalnit (tinerii, copiii si barbatii varstnici avand un risc mai crescut de cancer).

De ce apar ?

De cele mai multe ori nu se poate stabili o cauza anume pentru aparitia nodulilor.
Totusi exista unele situatii care cresc riscul de a dezvolta noduli: de exemplu tiroidita cronica autoimuna (Hashimoto), deficitul de iod. Daca vorbim despre cancerul tiroidian, factorii de risc ar fi: istoric familial de cancer tiroidian, iradiere in zona capului sau gatului, tiroidita Hashimoto.

Cum ii descoperim?

In majoritatea cazurilor, descoperim nodulii intamplator, fie cu ocazia unui control endocrinologic de rutina (prin ecografie tiroidiana),  fie in urma unor investigatii imagistice la nivelul capului sau gatului pentru o alta afectiune.

Ce simptome pot avea pacientii cu noduli tiroidieni?

Majoritatea nodulilor sunt mici (sub 1 cm), nu secreta hormoni tiroidieni in exces si atunci spunem ca sunt asimptomatici. Deasemenea, cancerul tiroidian e adesea asimptomatic.

Atunci cand nodulii sunt mari, peste 1-1,5 cm, pot fi palpabili sau chiar vizibili in partea anterioara a gatului. Pacientii pot avea dificultati la inghitire sau respiratie, raguseala (semne de compresiune).

Indiferent de dimensiunea si numarul lor, daca nodulii secreta hormoni tiroidieni in exces, apar semne si simptome de hipertiroidism: palpitatii, transpiratii, tremuraturi ale mainilor, insomnii, scadere in greutate inexplicabila, tulburari de ciclu menstrual, osteoporoza.

Cum tratam nodulii tiroidieni?

Abordarea terapeutica difera in functie de dimensiunea nodulilor, prezenta sau absenta semnelor ecografice de malignitate (cancer), sau  a semnelor de hipertiroidism.

Asadar, nodulii mici (sub 1 cm), fara semne ecografice suspecte de malignitate, cu functie tiroidiana normala, nu necesita niciun fel de tratament, doar urmarire periodica (de obicei o data la 6 luni).

Nodulii mari, cu semne si simptome compresive , pot avea indicatie chirurgicala, chiar daca sunt benigni.

Nodulii cu semne suspecte de malignitate, necesita biopsie (in cazul nodulilor tiroidieni se efectueaza punctia aspirativa cu ac fin) pentru a examina natura celulelor intranodulare. Daca rezultatul este benign, se continua urmarirea nodulului, insa daca este malign (cancer) se recomanda interventia chirurgicala (de cele mai multe ori se extirpa glanda tiroida in totalitate pentru a evita aparitia recidivelor).

In cazul in care nodulii secreta hormoni tiroidieni in exces, tratamentul de electie este cel cu iod radioactiv sau in cazul nodulilor foarte mari, se recomanda interventia chirurgicala. Pentru a normaliza functia tiroidiana inaintea tratamentului cu iod radioactiv sau a operatiei, se pot administra antitiroidiene de sinteza.

Ce se intampla dupa extirparea totala a glandei tiroide (strumectomie totala)?

In functie de rezultatul histopatologic obtinut postoperator, tratamentul consta in:

Rezultat benign: pacientii vor necesita tratament cu hormoni tiroidieni (Euthyrox), zilnic, pentru toata viata. Doza se stabileste in functie de greutatea pacientului si se ajusteaza pe parcurs, pana la obtinerea unui profil hormonal tiroidian normal (TSH, FT4).

Rezultat malign: exista mai multe tipuri de cancer tiroidian, insa 80% dintre ele sunt carcinoame papilare, un tip de cancer mai putin agresiv, care evolueaza lent si metastazeaza rar. Postoperator, pacientii cu acest tip de cancer sunt evaluati oncologic si tratamentul chirurgical poate fi completat cu administrarea de iod radioactiv pentru a distruge celulele tiroidiene ramase postoperator, evitand astfel recidivele. Iodul radioactiv se administreaza sub forma unei capsule, fiind captat doar de celulele tiroidiene (pe care le distruge).

Celelalte tipuri de cancere tiroidiene, mai rar intalnite sunt: carcinomul medular, limfomul, carcinomul anaplazic. Acestea sunt forme mai agresive, care pot metastaza si de obicei necesita chimio sau radioterapie postoperator.

Toti pacientii cu cancer, a caror tiroida a fost extirpata, necesita tratament substitutiv cu Euthyrox, toata viata.

In ceea ce priveste nodulii tiroidieni, trebuie sa te adresezi unui medic endocrinolog, in special daca:

– Ati observat aparitia unei formatiuni in partea anterioara a gatului;

– Au aparut recent dificultati la inghitire, respiratie dificila, raguseala;

– Aveti semne de hipertiroidism: palpitatii, transpiratii, tremuraturi, insomnii, tulburari de ciclu menstrual, scadere in greutate inexplicabila;

– Ati avut nevoie de radioterapie in zona capului sau gatului;

– Ati avut in familie cazuri de cancer tiroidian;

– Aveti tiroidita cronica autoimuna ( Hashimoto);

– Au fost descoperiti noduli tiroidieni cu ocazia efectuarii unor investigatii imagistice (CT, RMN) la nivelul capului sau gatului, pentru o alta afectiune.

Pentru mai multe detalii va rugam sa ne contactati prin call centerul Medexpert – 0264456922 sau prin formularul de contact Endocrinologie Cluj | Consultatii endocrinologie | MC Medexpert.

 

Hernia de disc

O hernie de disc se refera la o problema cu una dintre pernele cauciucate (discurile) care stau intre oase (vertebre) care se stivuiesc pentru a va face coloana vertebrala.

Un disc al coloanei vertebrale are un centru moale, asemanator cu gelatina (nucleu), incadrat intr-un exterior mai dur, cauciucat (inela). Uneori numita disc alunecat sau disc rupt, o hernie de disc apare atunci cand o parte din nucleu iese printr-o ruptura a inelului.

O hernie de disc, care poate aparea in orice parte a coloanei vertebrale, apare cel mai adesea in partea inferioara a spatelui. In functie de locul in care se afla hernia de disc, aceasta poate duce la durere, amorteala sau slabiciune la un brat sau un picior.

Multi oameni nu au simptome de la o hernie de disc. Pentru persoanele care au simptome, simptomele tind sa se amelioreze in timp. Operatia nu este de obicei necesara pentru a ameliora problema.

Simptome

Cele mai multe hernii de disc apar in partea inferioara a spatelui, dar pot aparea si la nivelul gatului. Semnele si simptomele depind de locul in care se afla discul si daca discul apasa pe un nerv. Hernia de disc afecteaza de obicei o parte a corpului.

  • Durere de brat sau picior. Daca hernia de disc se afla in partea inferioara a spatelui, pe langa durerea in partea inferioara a spatelui, veti simti de obicei durere in fese, coapsa si gambe. Este posibil sa aveti dureri si intr-o parte a piciorului.

Pentru o hernie de disc in gat, veti simti de obicei cea mai mare durere in umar si brat. Aceasta durere poate sa apara in brat sau picior atunci cand tusiti, stranutati sau va mutati in anumite pozitii. Durerea este adesea descrisa ca fiind ascutita.

  • Amorteala sau furnicaturi. Persoanele care au o hernie de disc au adesea amorteala radianta sau furnicaturi in partea corpului deservita de nervii afectati.
  • Muschii deserviti de nervii afectati tind sa se slabeasca. Acest lucru va poate face sa va impiedicati sau va poate afecta capacitatea de a ridica sau tine obiecte.

Puteti avea o hernie de disc fara simptome. S-ar putea sa nu stii ca o ai decat daca apare pe o imagine a coloanei vertebrale.

Cand sa vezi un medic

Solicitati asistenta medicala daca durerile de gat sau de spate se deplaseaza pe brat sau pe picior sau daca aveti si amorteala, furnicaturi sau slabiciune.

Cauze

Hernia de disc este cel mai adesea rezultatul unei uzuri treptate, legate de imbatranire, numita degenerare a discului. Pe masura ce oamenii imbatranesc, discurile devin mai putin flexibile si mai predispuse la rupere sau rupere chiar si cu o incordare sau rasucire minora.

Majoritatea oamenilor nu pot identifica cauza herniei de disc. Uneori, folosirea muschilor spatelui in locul muschilor picioarelor si coapsei pentru a ridica obiecte grele poate duce la o hernie de disc, la fel ca si rasucirea si intoarcerea in timpul ridicarii. Rareori, un eveniment traumatic precum o cadere sau o lovitura la spate este cauza.

Factori de risc

Factorii care pot creste riscul de hernie de disc includ:

  • Greutatea corporala in exces provoaca un stres suplimentar asupra discurilor din partea inferioara a spatelui.
  • Persoanele cu locuri de munca solicitante din punct de vedere fizic au un risc mai mare de a avea probleme de spate. Ridicarea repetitiva, tragerea, impingerea, indoirea laterala si rasucirea pot creste, de asemenea, riscul de hernie de disc.
  • Unii oameni mostenesc o predispozitie de a dezvolta o hernie de disc.
  • Se crede ca fumatul scade aportul de oxigen catre discuri, determinandu-le sa se descompuna mai repede.
  • Conducerea frecventa. Starea pe scaun pentru perioade lungi de timp, combinata cu vibratiile de la motorul autovehiculului poate pune presiune asupra coloanei vertebrale.
  • Fiind sedentar. Exercitiile fizice regulate pot ajuta la prevenirea herniei de disc.

Complicatii

Chiar deasupra taliei, maduva spinarii se termina. Ceea ce continua prin canalul spinal este un grup de radacini nervoase lungi care seamana cu coada unui cal.

Rareori, hernia de disc poate comprima intreg canalul spinal, inclusiv toti nervi. In cazuri rare, poate fi necesara o interventie chirurgicala de urgenta pentru a evita slabiciunea sau paralizia permanenta.

Solicitati asistenta medicala de urgenta daca aveti:

  • Agravarea simptomelor. Durerea, amorteala sau slabiciunea pot creste pana la punctul in care va impiedica activitatile zilnice.
  • Disfunctie a vezicii urinare sau a intestinului. Sindromul cauda equina poate provoca incontinenta sau dificultati la urinare chiar si cu vezica plina.
  • Anestezie in sa. Aceasta pierdere progresiva a senzatiei afecteaza zonele care ar atinge in interiorul coapselor, spatele picioarelor si zona din jurul rectului.

Prevenirea

Pentru a preveni hernia de disc, procedati in felul urmator:

  • Intarirea muschilor trunchiului stabilizeaza si sustine coloana vertebrala.
  • Mentine o postura buna. Acest lucru reduce presiunea asupra coloanei vertebrale si a discurilor. Pastreaza-ti spatele drept si aliniat, in special atunci cand stai pe perioade lungi de timp. Ridicati corect obiectele grele, folosindu-va picioarele, nu spatele, sa faca cea mai mare parte a muncii.
  • Mentine o greutate sanatoasa. Excesul de greutate pune mai multa presiune asupra coloanei vertebrale si a discurilor, facandu-le mai susceptibile la hernie.
  • Renunta la fumat. Evitati utilizarea oricaror produse din tutun.

 

Hipertiroidismul

Hipertiroidismul este afectiunea care este caracterizata prin excesul de hormoni tiroidieni.

Tiroida este o glanda endocrina, de forma unui fluture, care cantareste mai putin de 30 grame si este situata la baza gatului. Glanda tiroida secreta triiodotironina (T3) si tiroxina (T4), care regleaza metabolismul, controleaza temperatura corpului, influenteaza ritmul cardiac, etc. si calcitonina, un hormon care regleaza cantitatea de calciu din organism.

Secretia de tiroxina si de triiodotironina este controlata de glanda hipofiza si de hipotalamus. Acesta actioneaza asupra hipofizei, determinand-o sa secrete un hormon numit tireostimulina hipofizara (TSH). Secretia de TSH depinde de nivelul de tiroxina si de triiodotironina din sange.

In cazul productiei in exces de hormoni tiroidieni – afectiune numita hipertiroidism – metabolismul devine accelerat, provocand pierderea in greutate, ritm cardiac rapid sau neregulat, transpiratie abundenta, nervozitate si iritabilitate.

Tratamentul pentru hipertiroidism poate consta in administrarea de medicamente antitiroidiene sau de iod radioactiv, pentru a reduce secretia de hormoni tiroidieni. In unele cazuri, tratamentul este chirurgical, constand in ablatia partiala a tiroidei.

Tratat corect, corespunzator, cu o complianta mare a pacientilor la consultatiile periodice si tratament, marea majoritate a pacientilor raspund la tratament, cu corectia excesului de hormoni, si, in cele mai multe situatii, vindecarea afectiunii.

Semnele si simptomele pentru hipertiroidism sunt:

  • pierderea greutatii corporale, in conditiile in care apetitul si ingestia de alimente cresc;
  • tahicardie(accelerare a batailor inimii), aritmie (tulburare a ritmului cardiac) sau palpitatii;
  • nervozitate, anxietate, iritabilitate;
  • tremor – tremuraturi ale mainilor si degetelor;
  • transpiratie abundenta;
  • tulburari ale ciclului menstrual;
  • scaune frecvente (diaree);
  • cresterea dimensiunilor glandei tiroide (gusa), care se prezinta sub forma unei umflaturi la baza gatului;
  • oboseala, slabiciune musculara;
  • tulburari ale somnului (insomnii).

Boala Basedow afecteaza si globii oculari. Astfel, apar urmatoarele semne:

  • exoftalmia -iesirea ochiului in afara orbitei;
  • roseata si umflarea ochilor;
  • sensibilitate marita la lumina;
  • vedere incetosata sau dubla (diplopie);
  • inflamatie;
  • paralizie a muschilor oculomotori.

Cauze

In majoritatea cazurilor de hipertiroidism cauza este reprezentata de boala Basedow, de origine autoimuna, in care anticorpii produsi de sistemul imunitar stimuleaza o hipersecretie de hormoni tiroidieni de catre tiroida. In boala Graves, organismul produce autoanticorpi, impotriva propriei structuri, tiroida, si ii modifica actiunea, respectiv determina o secretie exagerata, necontrolata de hormoni tiroidieni. In boala Basedow, anticorpii ataca glanda tiroida. Cauzele acestei boli nu sunt cunoscute cu exactitate, desi factorii genetici sunt de obicei favorizanti.

O alta cauza de hipertiroidism este adenomul autonom sau toxic, proliferarea benigna a unor celule tiroidiene ce manifesta capacitate crescuta de secretie de hormoni tiroidieni. Manifestarile clinice sunt similare celor din boala Basedow, cu mici diferente.

Glanda tiroida se poate inflama – afectiune numita tiroidita. In acest caz, leziunea celulelor tiroidiene determina descarcarea hormonilor tiroidieni in sange. Tiroidita subacuta, o forma rara de tiroidita, provoaca durere localizata la nivelul glandei tiroide. Tiroidita autoimuna cronica, postpartul si Hashimotot pot debuta cu perioade scurte, autolimitate de hipertiroidie.

Supraincarcarea cu iod este o alta cauza de hipertiroidism. Aceasta apare in general la pacientii cu gusa nodulara (in special la varstnici), carora li se administreaza medicamente care contin iod sau care efectueaza investigatii radiologice cu substante de contrast cu continut mare de iod. In acest caz, hipertiroidismul persista atat timp cat excesul de iod ramane in circulatie.

Diagnostic

Diagnosticul de hipertiroidism se stabileste pe baza antecedentelor medicale, a unui examen clinic si a analizelor de sange, care masoara nivelul de tiroxina si de TSH din sange. Un nivel ridicat de tiroxina, asociat unui nivel scazut sau neexistent de TSH indica hipertiroidismul.

Dupa stabilirea diagnosticului de hipertiroidism cu ajutorul analizelor sangvine, urmatorul pas este reprezentat de determinarea cauzei afectiunii cu ajutorul urmatoarelor teste:

Testele imunologice confirma subtratul autoimun al bolii Basedow, tiroiditei autoimune – Hashitoxicoza sau in tiroidita postpartum.

Testul de incarcare cu iod radioactiv presupune ingerarea unei doze mici de iod radioactiv, ce va fi captat de catre glanda  tiroida, care utilizeaza iodul pentru fabricarea hormonilor. Cantitatea de iod captata de tiroida va fi determinata peste doua, sase sau 24 ore. O cantitate mare de iod radioactiv colectata de catre glanda tiroida va indica o hipersecretie de tiroxina, cauzata fie de boala Basedow, fie de un nodul tiroidian. Daca pacientul sufera de hipertiroidism, dar iodul radioactiv este captat in cantitati mici de catre glanda tiroida, este vorba de o inflamatie a acesteia (tiroidita). LA ora actuala scintigrafia se utilizeaza exclusiv in cazul hipertiroidiilor asociata gusilor nodulare.

Ecografia tiroidiana este utila in diagnosticul si urmarirea activitatii bolilor autoimune, respectiv in decelarea prezentei nodulilor tiroidieni.

Cum putem trata aceasta boala?

Exista trei modalitati de tratament pentru hipertiroidism:

1. Administrarea de antitiroidiene de sinteza – duce la ameliorarea semnelor si simptomelor la majoritatea pacientilor in trei sau patru saptamani. Aceste medicamente au ca efect franarea secretiei de hormoni tiroidieni, blocand o enzima a tiroidei. Tratamentul cu antitiroidiene continua cel putin un an, timp in care la o treime din pacienti nu se inregistreaza nicio reintoarcere a semnelor.
Efectele adverse (rare, 1 din 1000 de persoane) constau in aparitia durerilor la nivelul gatului sau febra ridicata intr-un interval de sase saptamani de la inceperea tratamentului.

2. Tratamentul cu iod radioactiv consta in administrarea pe cale orala a unei doze de iod radioactiv, care va fi absorbit de catre tiroida, cauzand o reducere a dimensiunilor acesteia, dar si a simptomelor, de obicei in termen de trei pana la sase luni. Intrucat acest tratament determina o micsorare a tiroidei, pacientii vor lua medicamente pentru a inlocui tiroxina care nu mai este secretata de tiroida.

3. Tratamentul chirurgical (tiroidectomie) consta in ablatia partiala a tiroidei. Riscurile la care se supun pacientii sunt afectarea corzilor vocale si a glandelor paratiroide – patru glande localizate in spatele tiroidei care indeplinesc functia de reglare a nivelului de calciu din sange. In urma acestei operatii, un tratament cu levotiroxina este necesar pe toata durata vietii pentru a furniza organismului cantitatea necesara de hormoni tiroidieni. Daca si glandele paratiroide sunt excizate, pacientul va trebui sa ia medicamente pentru a mentine nivelul de calciu in limite normale.

Infectia urinara

Infectiile urinare  (Infectiile Tractului Urinar) reprezinta o  problema frecventa  de sanatate pe plan mondial. Sunt afectiuni inflamatorii produse de diferite microorganisme.

Cel mai afectat este sexul feminin, incidenta crescand proportional cu varsta, fiind asociata cu activitatea sexuala si sarcina, in timp ce la varstnici se constata cresterea prevalentei la barbati, datorita afectiunilor prostatei.

CAUZE

Principala cauza o reprezinta bacteriile, cea mai frecventa fiind infectia cu Escherichia Coli.

FACTORI FAVORIZANTI

  • Litiaza reno ureterala si  vezicala ( calculi renali sau in vezica urinara)
  • Malformatii ale aparatului urinar
  • Activitatea sexuala
  • Scaderea imunitatii
  • Sarcina
  • Igiena locala necorespunzatoare
  • Folosirea toaletelor neigienizate
  • Sonda vezicala in cazul persoanelor spitalizate
  • Boli cronice – diabetul zaharat, cancerul, bolile autoimune, care afecteaza sistemul imunitar care devine mai vulnerabil , favorizand aparitia infectiilor
  • Menopauza – prin scaderea nivelului de hormoni estrogeni
  • Hipertrofia de prostata la barbati

CLASIFICARE

In functie de localizare

  1. Infectii ale tractului urinar superior (inalte)- pielonefrita- cand infectia este localizata la nivelul rinichilor
  2. Infectii ale tractului urinar inferior (joase)- sunt cele mai frecvente:

Cistita – cand infectia este localizata la nivelul vezicii urinare

Uretrita – cand infectia este localizata la nivelul uretrei, ultimul segment al aparatului urinar, prin care urina este eliminata la exterior.

 In functie de gravitate

  1. Infectie usoara
  2. Infectie medie
  3. Infectie severa

 SIMPTOME

Frisoane si febra;
Dureri in regiunea lombara, unilateral sau bilateral;
Dureri in etajul abdominal inferior;
Urinari dese (polakiurie) cu usturime sau senzatie de arsura (disurie);
Urina tulbure, cu miros neplacut;
Urina rosiatica (prezenta sangelui in urina);
Scaderea apetitului, greata, varsaturi.

ATENTIE ! La pacientii varstnici, tarati, imunodeprimati si la copii, infectiile pot evolua asimptomatic.

 DIAGNOSTIC

Pentru o evaluare corecta este necesar un consult medical si recomandarea de investigatii, care de obicei includ:

-Ecografia abdominala – care poate evidentia eventuale  modificari la nivelul rinichilor, cailor urinare, vezicii urinare- malformatii, calculi, dilatari  ale cailor urinare, chiste, ingrosarea peretelui vezicii urinare;
-Examen complet de urina;
-Urocultura – care evidentiaza tipul bacteriei si ulterior Antibiograma pentru stabilirea tipurilor de antibiotic la care e sensibila bacteria;
– Analize din sange – in formele medii sau severe de boala.

In cazul in care infectiile urinare sunt recidivante sau recurente, medicul poate recomanda efectuarea unor investigatii suplimentare – cistoscopie, computer tomograf, urografie

 COMPLICATII

Extinderea infectei pe cale ascendenta, de la vezica la rinichi, conduce la aparitia pielonefritei, care poate avea un tablou clinic sever

Cronicizarea infectiei se produce atunci cand diagnosticul a fost stabilit cu intarziere sau tratamentul nu a fost respectat.

Pielonefrita cronica poate evolua spre insuficiena renala cronica, care in ultimul stadiu necesita dializa

Septicemia este o complicatie foarte grava, prin extinderea infectiei si poate evolua catre deces.

TRATAMENT

Deoarece infectiile urinare sunt cauzate de bacterii, majoritatea necesita tratament cu antibiotic.
Asociat cu antibioticul se pot administra si alte preparate adjuvante care favorizeaza diureza si sterilizarea urinii.
Este foarte importanta hidratarea adecvata, folosirea ceaiurilor diuretice (cozi de cirese, matase de porumb, coada calului, merisoare)
Durata tratamentului variaza in functie de gravitatea simptomelor si de istoricul medical.
In cazul pielonefritelor, deseori este necesara spitalizarea, ca tratamentul sa fie efectuat sub supraveghere medicala si antibioticul sa fie administrat pe cale injectabila..
In general, semnele si simptomele se amelioreaza dupa 1-3 zile de la initierea tratamentului specific. Este esential ca tratamentul recomandat de medic sa fie urmat corect si complet pentru a preveni recidivele.
In formele severe de boala, tratamentul este de lunga durata (poate ajunge la cateva saptanani)

RETINETI

Consumul crescut de lichide reduce riscul de infectie urinara, favorizeaza urinarea frecventa si astfel impiedica inmultirea bacteriilor;
Igiena locala  ramane  un mijloc important de prevenire a infectiei.
Diagnosticata la timp si tratata corespunzator, conform recomandarilor medicului,  de cele mai multe ori infectia urinara se vindeca.
Odata cu aparitia primelor simptome, se recomanda un consult la cabinetul de medicina interna sau urologie. Amanarea acestuia si intarzierea tratamentului  favorizeaza aparitia complicatiilor si cronicizarea infectiei.

Ficatul gras ( STEATOZA HEPATICA)

Ficatul gras sau steatoza hepatica este o afectiune foarte frecvent intalnita la nivel mondial si reprezinta  acumularea de grasime in exces la nivelul celulelor hepatice. Steatoza hepatica poate fi intalnita la toate categoriile de varsta , dar cel mai frecvent afecteaza persoane peste 40 de ani si care asociaza afectiuni cardio vasculare sau metabolice.

In functie de etiologie, se diferentiaza :

Ficatul gras alcoolic, care se datoreaza acumularii de grasimi la nivel hepatic in urma consumului excesiv de alcool :

  • La persoanele de sex feminin mai mult de 20 g de alcool pur pe zi;
  • In cazul barbatilor mai mult de 30 g de alcool pur pe zi .

Ficatul gras non alcoolic, care apare asociat unor conditii patologice:

  • Diabetul zaharat;
  • Obezitatea;
  • Consum constant de alimente hipercalorice;
  • Guta;
  • Hipercolesterolemia si hipertrigliceridemia (nivel crescut de grasimi in sange);
  • Hipertensiunea arteriala;
  • Hepatite cronice virale – hepatita cu virus C;
  • Afectiuni metabolice: Boala Wilson (depunere de cupru la nivel hepatic), homocistinurie, galactozemie, tulburari ale depozitarii de glicogen;
  • Sarcina – ficatul gras apare foarte rar, de obicei in trimestrul al 3-lea;
  • Unele  medicamente si utilizarea de anticonceptionale.

SIMPTOME

Ȋn majoritatea cazurilor, steatoza hepatica evolueaza asimptomatic si diagnosticul se stabileste intamplator, cu ocazia unor investigatii de rutina.  Ȋn unele cazuri apar simptome, de cele mai multe ori minore:

  • Fatigabilitate, somnolenta;
  • Dureri abdominale difuze sau discomfort in partea dreapta;
  • Balonare persistenta;
  • Inapetenta, greata.

Pe parcursul evolutiei, se poate dezvolta si un proces inflamator al tesutului hepatic, care este cunoscut sub denumirea de steatohepatita. Steatohepatita poate evolua nefavorabil spre fibroza si ulterior spre ciroza hepatica.

 DIAGNOSTIC

La examenul clinic, cresterea in volum a ficatului poate fi singurul semn al bolii.

Dupa anamneza si examinarea pacientului, medicul specialist va solicita anumite investigatii paraclinice pentru evaluarea gradului de afectare hepatica:

1.Analize de laborator – probele hepatice , profilul lipidic, glicemia; testul FIBROMAX permite evaluarea gradului de incarcare cu grasime, inflamatiei si fibrozei hepatice

2.Investigatii imagistice noninvazive

Ecografia abdominala – este metoda de prima intentie, cea mai accesibila, cu sensibilitate si specificitate mare . Acuratetea diagnostica este crescuta pentru steatoza moderata sau severa.

Computer Tomograf  abdominal si  RMN (Rezonanta Magnetica Nucleara) – nu sunt folosite ca metode uzuale de diagnostic pentru steatoza hepatica

Fibroscan (elastografia) este o metoda noninvaziva, nedureroasa, bazata pe determinarea gradului de fibroza (rigiditate) hepatica

3.Metode invazive de diagnostic:

– punctia biopsie hepatica, considerata “standardul de aur” in diagnosticul bolii, dar nu se efectueaza de rutina, utilizarea ei reducandu-se considerabil odata cu aparitia testului FIBROMAX

TRATAMENT

Nu exista pana in prezent medicamente specifice pentru tratarea ficatului gras. Sunt utilizate o gama larga de preparate hepatoprotectoare, care nu vindeca, avand doar un efect de protectie al celulei hepatice (de exemplu Silimarina, Lagosa, Liv 52, Hepaid etc.). Viatamina E este recomandata in tratamentul steatohepatitei non alcoolice. Alcoolismul cronic este insotit de deficiente nutritionale, de vitamine si minerale, astfel se va urmari si corectarea acestora.

Adoptarea unui stil de viata sanatos favorizeaza ameliorarea si reduce riscul de aparitie al complicatiilor (ciroza), astfel ca medicii recomanda:

  • Evitarea consumului de alcool;
  • Reducerea progresiva a greutatii corporeale la pacientii supraponderali sau obezi;
  • Reducerea nivelului de grasimi din sange;
  • Activitate fizica zilnic, in functie de varsta si afectiunile asociate, in limita tolerantei individuale;
  • Reducerea consumului de grasimi saturate (grasimi animale) si inlocuirea acestora cu grasimi nesaturate (din peste si surse vegetale);
  • Tratamentul corect al afectiunilor asociate – echilibrarea diabetului, reducerea nivelului de grasimi din sange, control terapeutic al tensiunii arteriale;
  • In cazul in care boala a ajuns la stadiul de ciroza, transplantul hepatic este metoda de electie pentru a restabili functia  normal a ficatului.

Astmul bronsic profesional

Defintie: astmul bronsic este o boala caracterizata printr-o dezordine inflamatorie cronica a cailor aeriene ale plamanilor, aceasta inflamatie produce simptome asociate cu obstructia difuza, dar variabila a cailor aeriene, adesea revesibila spontan sau prin tratament si determina o crestere a reactivitatii cailor respiratorii la o varietate de stimuli.

Astmul bronsic profesional este un sindrom caracterizat prin: bronhospasm reversibil, wheezing, constrictie toracica, tuse, dispnee, simptome care apar din cauza si dupa o expunere profesionala la substante prezente la locul de munca. Astmul profesional apare mai frecvent si dupa o perioada mai scurta de expunere profesionala la persoane atopice si/sau hiperreactivitate bronsica la stimuli variati, dar nu sunt consecinta unei afectiuni cardiovasculare.

 Astm bronsic profesional se imparte la randul sau in alergic si iritativ:

Astmul bronsic alergic profesional este cel mai frecvent, reprezentand peste 90% din cazuri si este indus de agenti sensibilizanti.
Astmul bronsic iritativ profesional (non-alergic) se intalneste la persoane expuse la diverse substante iritante la locul de munca care produc o reactie inflamatorie urmata de hipersensibilizare.

  • Astm exacerbat de locul de munca(apare la persoanele cunoscute cu astm bronsic si se manifesta prin crize declansate de factori de munca cum ar fi aeroalergeni, substante iritante sau exercitii fizice).

Persoanele cu antecedente personale sau heredocolaterale alergice (atopie, rinita alergica, eczeme) dezvolta mult mai frecvent astm ocupational.

Cauze:

Au fost identificate peste 250 de substante in etiologia astmului profesional. Acestea sunt reprezentate de:

  • produse animale (par, blanuri, descuamatii epidermice, pene, puf, proteine aviare: ser sau dejecte, insecte, toxine de albina, viermi de matase si acarieni).
  • produse vegetale (pulberi de bumbac, canepa, faina, praf de grau, lemn, hartie, plante medicinale, polenuri, tutun, ricin, bumbac, in, canepa, cafea).
  • substante chimice organice(produse cosmetice, vopsele, lacuri, adezivi, solventi organici: diluant, acetone, medicamente, formaldehida, colofoniu)
  • si anorganice (metale, in special crom, cobalt, vanadiu, platina, sulfat de nichel)
  • enzime folosite pentru detergenti
  • iritanti respiratori: izocianati, fum, dioxid de sulf

Factori de risc

Cu cat intensitatea expunerii este mai mare, cu atat creste riscul de aparitie a astmului bronsic la locul de munca. Urmatorii factori sunt considerati cu risc crescut:

  • alergii, astm bronsic preexistent sau la membrii familiei (predispozitie genetica)
  • conditii de munca in preajma unor factori declansatori de astm
  • fumatul

Locuri de munca si profesiuni expuse:

Astmul ocupational se poate dezvolta in multiple locuri de munca insa cele mai mari riscuri se intalnesc in urmatoarele situatii:

  • industria adeziva (chimicale)
  • veterinari (proteine animale)
  • crescatorii de animale
  • brutari, fermieri, morari (cereale de grau)
  • filatoare, tesatoare
  • producatori de covoare
  • sensibilizarea la saruri de platina
  • industria detergentilor enzimatici
  • expunerea la diizocianat de toluen
  • industria metalurgica (cobalt, nichel)
  • lucratori in domeniul forestier, dulgheri
  • polizatorii de podoabe
  • bibliotecari, arhivari
  • domeniul medical (contact cu substante chimice) si farmaceutic, ambalatori de plante medicinale.

Tabloul clinic

Simptomele apar in urma micsorarii cailor respiratorii si a bronhospasmului, rezultatul fiind aparitia wheezing-ului (respiratie suieratoare), dar nu tot ce produce wheezing este astm. Caracteristic este agravarea acestora in mediul profesional si ameliorarea in zilele nelucratoare (weekend-uri sau vacante).

Debut cu rinita alergica (stranuturi in salve, rinoree apoasa, prurit nazal, congestie nazala si conjunctivala, iritatie oculara si lacrimare).

Debutul crizelor: in plina sanatate sau dupa un episod infectios respirator.

Aparitia crizelor tipice de astm bronsic la expunerea profesionala: dispnee expiratorie paroxistica (sindromul dominant), wheezing, tuse seaca chinuitoare apoi perlata, uneori cu expectoratie dificila in cantitate mica si sputa spumoasa sau cu aspect purulent.

Constrictie toracica (apasare sau strangere la nivelul cutiei toracice care impiedica inspirul profund).

Diagnostic

Diagnosticul pozitiv de astm bronsic profesional presupune 3 etape succesive: stabilirea expunerii profesionale, examenul clinic si examene de laborator si paraclinice.

  1. Stabilirea expunerii profesionale:

      Anamneza profesionala: cunoasterea in detaliu a locului de munca, ritm si perioade de activitate, schimbari ocazionale a locurilor de munca. Aparitia crizelor la locul de munca inclusiv spre casa, absenta crizelor in zilele libere, concediu de odihna, week-end, reaparitia crizelor la reluarea lucrului, cresterea expunerii la un factor alergic sau iritant.

 Examenul clinic:

Istoricul bolii din care sa reiasa:

-debutul bolii rinita alergica, aparitia primelor crize de astm la locul de munca, durata
-evolutia bolii: locul si timpul de aparitie a crizelor, influenta incetarii expunerii profesionale (concedii)
-tratamente urmate.

Anamneza neprofesionala:

-teren atopic: parinti, frati, copii cu manifestari alergice
-antecedente personale: manifestari alergice la alimente sau medicamente, boli alergice
-prezenta de alergeni neprofesionali: conditii de locuit (praf de casa, mucegai).

 

  1. Examene de laborator si paraclinice: au scopul de a preciza diagnosticul de profesionalitate, mecanismul de producere (alergic sau iritativ):
  2. Testare cutanata la alergeni in concentratii de alergeni foarte mici profesionali si neprofesionali, folosind cutireactii: scarificare (scracth-test), intepatura (prick test), intradermorectii (patch-test epidemoreactie). Utilizarea RAST folosind chituri de alergene profesionale adecvate, desi mai costisitoare, este recomandata.
  3. Teste bronhomotorii: testarea spirometrica a functiei pulmonare: modificarea functionala caracteristica astmului este sindromul obstructiv reversibil.
    Sindromul obstructiv este definit prin raport VEMS/CVF scazut, sub 70%.

Reversibilitatea obstructiei poate fi demonstrata prin cresterea VEMS cu peste 15% (si minim 200 ml) dupa administrarea inhalatorie a unui bronhodilatator cu durata scurta de actiune (Ventolin, Alupent, Seretide).
Testul inhalator specific cu agentul etiologic suspicionat este considerat standardul de aur pentru diagnosticul de astm bronsic profesional, prin scaderea VEMS cu peste 15 %, de obicei contraindicat datorita riscurilor la care este supus angajatul.
Variabilitatea PEF: PEF (peak expiratory flow) este debitul expirator instantaneu de varf care poate fi masurat spirometric cu ajutorul peakflowmetrului, variabilitatea acestuia fiind caracteristica astmului (o variabilitate zilnica de peste 20% este diagnostica pentru astm in contextul unei suspiciuni clinice).

  1. Proba locului de munca: aparitia crizelor la locul de munca, testarile pentru diagnosticul de profesionalitate trebuie efectuate cat mai devreme.
    E. Alte examinari: teste de laborator: hemoleucograma, anticorpi specifici, dozare IgE si radiografie toracica: cu scopul de a exclude o alta afectiune.

Diagnosticul diferential al astmului bronsic ocupational:

Urmatoarele entitati trebuie diferentiate de astmul bronsic datorita frecventei si semnificatiei lor clinice:

  • tuse non-astmatica
  • spasmofilie
  • hipocalcemii
  • astm cardiac
  • bronsita cronica astmatiforma
  • edemul pulmonar acut
  • pneumoconioza
  • bronsiolita
  • insuficienta cardiaca congestiva
  • disfunctie de cordoane vocale
  • reflux gastro-esofagian

Tratament

Intreruperea expunerii la agentul cauzal este cea mai eficienta metoda de tratament si se realizeaza prin schimbarea locului de munca inafara mediului cu substanta incriminata, nu este logica recomandarea unor autori de a folosi tratamentul preventiv cu cromoglicat care sa permita continuarea expunerii la risc deoarece, prevenirea crizelor mascheaza evolutia lenta, pe baza hiperreactititatii bronsice, spre o obstructie fixa.

Profilaxie

  1. Masuri tehnico-organizatorice:
  • reducerea la minim a concentratiei de alergeni sau iritanti profesionali in aerul locului de munca
  • limitarea numarului de persoane expuse prin izolarea operatiilor sau a locurilor de munca cu risc crescut
  • cunoasterea locurilor de munca, profesiunilor si muncitorilor expusi cu risc crescut de alergii
  • se va incearca inlocuirea sensibilizatorului cu o alternativa mai sigura
  • se recomanda fragmentarea orelor de munca astfel incat sa scada riscul imbolnavirii lucratorilor expusi
  • masuri de ventilatie eficiente, protectie respiratorie a angajatilor
  • realizarea unor conditii de confort termic si respirator (absenta substantelor iritative respirator)
  • angajatii au, in primul rand, dreptul de a fi informati despre toate riscurile la care sunt expusi la locul de munca, de asemenea, este necesar ca acestia sa cunoasca masurile de prevenire si de protectie si sa beneficieze de instruire si supraveghere pe perioada programului de munca, purtarea unor echipamente adecvate si manipularea corecta a substantelor prezente la locul de munca reprezinta o masura importanta de preventie
  • angajatorul este nevoit sa asigure un mediu de munca sanatos, sa furnizeze toate informatiile legate de expunerea la substantele declansatoare de crize astmatice, sa evalueze riscurile si sa ia masuri adecvate de control, precum si supravegherea angajatilor prin controale medicale la angajare si periodice efectuate de medicul de medicina muncii
  1. Masuri medicale:
  • si evitarea angajarii persoanelor cu atopie (predispozitie) si a persoanelor cunoscute cu astm bronsic, atopicilor sau cu rinita
  • la examenul la angajarea in munca: eventual teste cutanate, urmarirea atenta a persoanelor cu teren atopic, anamneza atenta, examen clinic anual, examen radiologic pulmonar, probe functionale ventilatorii
  • prezentarea la medic, la primele semne de rinita alergica sau astm bronsic
  • renuntarea la fumat
  • intreuperea expunerii la alergeni sau iritanti respiratori (prin obiceiuri si ocupatii extraprofesionale)
  • vaccinare impotriva gripei pentru prevenirea bolilor respiratorii
  • in caz de obezitate, se recomanda pierderea in greutate pentru imbunatatirea simptomelor si dinamicii respiratorii
  • depistarea precoce a simptomatologiei de astm, diagnosticul cat mai precoce al astmului bronsic profesional si indicarea schimbarii locului de munca, eventual reorientare profesionala

Zgomotul profesional

Definitia zgomotului in general: orice sunet nedorit, jenant este un poluant al ambiantei de viata si de munca, cu caracter dezabreabil in raport cu activitatea umana, putand sa determine reactii la nivelul intregului organism, tulburari ale diverselor aparate si sisteme (efecte extraotice) dar si in mod particular, specific la nivelul aparatului auditiv (efecte otice).

Hipoacuzia si surditatea profesionala definitii (efecte otice):

– Hipoacuzia profesionala: scaderea permanenta a pragului auditiv (deficit auditiv definitiv) la frecventa de 4000 Hz, cu peste 30 dB inclusiv, dupa aplicarea corectiei de pezbiacuzie, de tip perceptie, in general bilaterala si simetrica, fara interesarea frecventelor conversationale, de cauza profesionala. Aplicarea corectia de pezbiacuzie este necesara datorita scaderii pragului auditiv in raport cu varsta.

– Surditatea profesionala: scaderea permanenta a pragului auditiv (deficit auditiv definitiv) la frecventele convesationale (media aritmetica la a valorilor 500 – 1000 – 2000 Hz) cu peste 25 dB inclusiv, dupa aplicarea corectiei de prezbiacuzie, in general bilaterala si simetrica, de cauza profesionala.

Definitia zgomotului profesional: un complex de sunete, cu intensitati si inaltimi variate, cu caracteristici diferite, cu caracteristici variabile, ritmice sau aritmice, produse continuu sau discontinuu de masini, instrumente, aparate, mijloace de transport intrauzinal, vocea umana in timpul activitatii profesionale.

Actiunea zgomotului asupra urechii interne: suntele propagate prin aer, strabat conductul auditiv extern si determina vibratia timpanului care se transmite in continuare prin lantul de oscioare ale urechii medii (ciocan, nicovala, scarita) ferestrei ovale prin talpa scaritei, prin intermediul endolimfei pana la nivelul organului Corti din urechea interna. La nivelul organului lui Corti, cu functia de receptor senzorial, fenomenul fizic al sunetului transmis pana la el este transformat in energie nervoasa. Celulele senzoriale expuse la zgomot sunt sensibile la sunete de frecventa inalta, v-a apare o pierdere de auz la 3000-6000 Hz, cu predominanta pe 4000 Hz. Deficitul senzorial se extinde prin expunere la zgomot si la alte frecvente iar cand deficitul auditiv atinge frecventa convesationala (2000-1000-500 Hz) el devine simptomatic, perceput si de individ, el nu aude vocea umana.

Zgomotul profesional de intensitate mare, actionand timp indelungat asupra celulelor senzoriale din organul lui Corti, produce lezarea reversibila sau ireversibila (distrugerea) acestor celule. Deci este o surditate de percetie (receptie) si nu de transmisie, deoarece transmisia sunetelor pana la celulele senzoriale ale organului lui Corti se face normal. Zgomotul este caracterizat prin intensitate, masurat prin dB, frecventa, masurata prin Hz, durata, ca timpul cat actioneaza. In zgomotele profesionale apar predominant sunetele cu intensitate mare (peste 85-90 dB), dar efectul nociv otic apare la o intensitate peste 80 dB. Expunerea la zgomot continuu depasand  90 dB timp de 40 ore/saptamana, antreneza dupa un numar de ani, un risc de surditate pentru majoritatea indivizilor.


Locuri de munca, operatii tehnologice, profesiuni expuse:

-minerit: perforarea rocilor cu ciocane pneumatice, puscare, instalatii de antezdrobire (mineri);
-industria constructoare de masini: curatarea piselor turnate (dezbatere), cratuire, polizare din turnatorii, sablare, curatire cu dalti si ciocane pneumatice, nituire, taiere, stantare, perforare, forjare, laminare, ambutisare, bancuri de probe, fabricarea cuielor, mecanicii auto – operatiile de incercare a motoarelor automobilelor;
-incercarea motoarelor la bancurile de proba;
-industria textila: razboaie mecanice de tesut, cade, masini de bobinat, cusut, blanarie;
-tipografii: zgomotul emis de rotative;
-industria navala: operatii de nituire si polizare;
-industria aviatica si industria aeoronautica;
-intreprinderile industriale: statiile de compresoare
-industria alimentara: imbutelierea lichidelor, fabricarea biscuitilor si pastelor fainoase, rafinarii de ulei, mori;
-agricultura: tractoristi, mijloace grele de transport care nu au cabine izolate fonic;
-transporturi: motoare cu explozie, bancuri de probe, turbine cu gaze, la avioane cu reactie, locomotive cu aburi, mai ales sala masinilor;
-contructii: macinare, concasare si mori pentru materie prima, utilaje de terasament, betoniere;
-centrale electrice: cazane, turbine, evacuarea aerului sub presiune;
-telecomunicatii: descarcari electrice in casti si receptoare telefonice (telefonisti);
-muzicanti: in special bateristi si violonisti;
-militari: detonari, explozii la armele artilerie, geniu, marina, militari sau muncitori care utilizeaza explozibili;
-industria foriestera si de prelucrare a lemnului: ferastraiele electrice si mecanice;
-industria tutunului: masinile de fabricat tigarete;
-birouri: masini de scris, de calcul.

De mentionat ca zgomotul profesional se extinde de multe ori la un numar apreciabil de muncitori, in vecinatatea surselor de zgomot neizolate.

Diagnosticul pozitiv

  1. Stabilirea expunerii profesionale la zgomot cu intensitate peste 87 dB nivel acustic echivalent continuu pe zi o perioada de timp semnificativa (multi ani) stabilita prin:
  2. Anameza profesionala
  3. Determinari de zgomot, documente oficiale privind vechimea in profesia expusa, rezultatele determinarilor de zgomot la locul de munca.
  4. Tabloul clinic – evidentiaza un deficit auditiv manifest clinic (hipoacuzie sau surditate).
  5. Examene de laborator si paraclinice: audiometria liminala, tonala (determinarea limitei inferioare de audibilitate prin emiterea unor tonuri pure).

 

Audiometria se efectueaza in conditii standardizate:

-repaus auditiv, al celui investigat, de cel putin 16 ore, inclusiv odihna de noapte pentru a elimina de la inregistrare pierderea auditiva temporara prin expunerea la zgomot, fenomen reversibil;

-incaperea in care se efectueaza, trebuie sa fie fonoizolata fata de zgomot;
-subiectul investigat nu trebuie sa aiba acces la indicatiile aparatului;
-conductul auditiv extern liber;
-sa nu se interpuna par intre vibrator si mastoida.

Interpretarea unei audiograme da relatii privind:

-frecventele la care apar deficite auditive;
-marimea deficitului auditiv;
-tipul hipoacuzie:

-de perceptie – prin expunerea la zgomot, afecteaza urechea interna;
-de transmisie – afecteaza urechea externa si/sau medie;
-mixta – in care sunt prezente ambele componente.

Diagnosticul diferential se va face cu alte tipuri de:

  1. Surditati profesionale produse de:

-surditatea de transmisie: traumatisme si arsuri ale conductului auditiv extern prin scantei sau metal topit, traumatisme craniene, traume barometrice;

-surditatea de perceptie: intoxicatii profesionale cu plumb, mangan, monoxid de carbon, tertaclorura de carbon, sulfura de carbon, tricloetilena, benzen, bromura de metil.

  1. Surditati neprofesionale:

-tratamente prelungite cu medicamente ototoxice (Streptomicina, Kanamicina, Neomicina, Chinina);

-infectii (sifilisul), alcoolismul, tulburari circulatorii in cadrul aterosclerozei, tumori ale nevului acustic, tumori cerebrale.

Tratamentul

-Depistarea surditatii profesionale in stadiul initial si intreuperea expunerii la zgomot.

-Ameliorari se pot obtine cu vitamine A, B, C sau Sansurdalul continand aceste trei vitamine la care s-au adaugat heparina si vasodilatatoare.

-Proteza auditiva individuala.

Profilaxie

A. Masuri tehnico-organizatorice

-eliminarea surselor de zgomot sau diminuarea intensitatii lor prin:
-modificarea procelelor tehnologice (inlocuirea niturii cu sudura, sudura cu flacara, a unor procese tehnologice mecanice cu altele chimice sau electrice, aplicarea lenta de presiuni mari pe obiecte metalice in loc de a ciocani;
-modificarea masinilor: materiale silentioase – cauciuc, plumb – pentru amortizare, reducerea vitezei de circulatie a fluidelor, buna intretinere si lubrefierea utilajelor, remedierea angrenajelor uzate, evitarea modificarilor bruste de sectiune sau de directie a canalelor si tevilor in vederea diminuarii zgomotelor de curgere;
-zonarea acustica: indepartarea cat mai mult posibila a oamenilor de masinile zgomotoase;
-izolarea surselor de zgomot: proiectare, materiale fonoizolante, izolarea muncitorilor in cabine izolate fonic, izolarea proceselor de munca zgomotoase de cele fara zgomot;
-absorbtia zgomotului prin materiale fonoabsorbante;
-reducerea zgomotului prin defazare: reducerea intensitatii unui zgomot dat se poate face prin producerea unui zgomot riguros identic dar in opozitie de faza cu primul, se poate aplica in caz de transformatori industriali, masini identice asezate una langa alta si producand zgomote grave;
-corectarea acustica a incaperilor de lucru, cu reducerea reverberatiei (reverberatia este persistenta sunetului intr-un spatiu inchis, dupa intreuperea sursei sonore si este proportionala cu volumul incaperii si invers proportionala cu coeficientul de absorbtie a materialului component al peretilor).

In practica se utilizeaza vata de sticla;

-purtarea obligatorie a echipamentului individual de protectie: antifoane interne (din cauciuc, material plastic, rasini sau meteriale expandabile, comprimabile, care se muleaza bine pe conductul auditiv, dopuri de vata parafinata, din vata cu fibre de sticla, antifoane de tip siliconic, ceara, antifoane speciale mai nou din mulajul individului) si antifoane externe (casti, casti cu emitator radio, cu sistem de comunicare radio intre angajati). Acestea vor fi puse la dispozitia angajatiilor cand expunerea zilnica depaseste 80 dB, iar muncitorii au obligatia sa le utilizeze in mod continuu pe tot parcursul schimbului de lucru cand intensitatea zgomotului depaseste 85 dB. Este recomandat efectuarea unui examen ORL inainte de alegerea dispozitivului de protectie, recomandandu-se ca aceasta alegere sa fie de comun acord cu cel care il va purta;
-pauze in timpul schimbului de lucru in incaperi linistite (5-10 minute la circa 60 minute);
-respectarea limitei maxime admise de 80 dB in expunere zilnica.

B. Masuri medicale:

  1. Recunoasterea riscului de hipoacuzie si surditate profesionala, prin: catagrafia tuturor locurilor de munca, a profesiunilor si muncitorilor expusi la peste 80 dB pe zi si pe saptamana.
  2. Examen medical la incadrarea in munca si periodic (actualmente conform Hotararii de Guvern nr.355/2007, modificata cu Hotarirea de Guvern nr. 1169/2011 privind supravegherea sanatatii lucratorilor) consta din examen clinic general si audiograma (audiometrie liminala tonala) efectuate anual, cu mentiunea contraindicatiilor medicale.
  3. Educatie pentru sanatate:

-a conducatorilor procesului de productie in vederea realizarii masurilor tehnico-organizatorice.
-a muncitorilor: in vederea purtarii echipamentului de protectie, a respectarii repausului auditiv in timpul pauzelor, limitarea sau suprimarea fumatului, alcoolui, repaus auditiv si in afara activitatii profesionale.

Semne: durere de cap (cefalee)

Uneori se intampla sa fie manifestarea unei boli severe, dar  exista cazuri cand durerea de cap (cefalee) poate sa indice unele afectiuni periculoase – anevrism cerebral, hemoragie cerebrala , tumora cerebrala sau un accident vascular cerebral. 

Semnale la care trebuie sa fim atenti!

Prezenta anumitor simptome sau unui anumit tip de cefalee – asa numitele “semne de alarma” – inseamna ca trebuie sa fii consultat de un medic intr-un timp cat mai scurt.

In urmatoarele cazuri este indicat sa  ceri ajutor specializat IMEDIAT – suna la 112 sau mergi de urgenta la camera de garda:

  1. sunteti la prima durere de cap severa din viata dvs., iar aceasta va afecteaza activitatile zilnice;
  2. Ameteala;
  3. Durere de cap resimtita ca “cea mai severa” dintre toate (in situatia in care suferiti frecvent de migrena);
  4. Durere de cap asociata cu un simptom neurologic;
  5. Slabiciune (o parte a corpului sau intreg corpul);
  6.  Durere de cap noua, violenta care a aparut brusc;
  7. Pierdere brusca a echilibrului sau cadere ;
  8. Senzatie de amortire sau furnicaturi in extremitati ;
  9. Paralizie ;
  10. Dificultati de vorbire ;
  11. Gandire confuza ;
  12. Convulsii ;
  13. Modificari de personalitate/Comportament nepotrivit ;
  14. Tulburari de vedere (vedere incetosata, vedere dubla, puncte albe) ;
  15. Durere de cap insotita de senzatie severa de greata si varsatura ;
  16. Durere de cap asociata cu febra, dificultate in respiratie, gat intepenit sau eruptie cutanata; 
  17. Durere de cap care se inrautateste dupa 24 de ore; 
  18. Durere de cap dupa un traumatism sau un accident la cap; 
  19. Durere de cap severa localizata la un ochi, asociata cu inrosirea acestuia; 
  20. Ai inceput sa suferi recent de durere de cap, in special dupa varsta de 50 de ani, mai ales daca suferi si de alte afectiuni (cancer, tulburare de coagulare);
  21. Durere de cap insotita de durere la inghitit sau pierdere in greutate; 
  22. Aveti cancer si a aparut o durere de cap pe care o resimti “altfel”; 
  23. Aveti sistemul imunitar slabit de o boala (de exemplu, HIV) sau tratament (chimioterapie sau steroizi) .

Puteti sa va faceti o programare la medicul neurolog cat mai curand, daca durerea de cap: 

  1. Dureaza mai mult de cateva zile ;
  2. Se inrautateste dimineata ;
  3. Trebuie sa iei zilnic antialgice ;
  4. Se intensifica la schimbarea pozitiei ;
  5. Te scoala noaptea din somn ;
  6. Debuteaza cand tusesti, stranuti sau dupa anumite activitati – ridicarea unor greutati, aerobic, jogging, act sexual ;
  7. Este constanta in aceeasi zona a capului ;
  8. S-a schimbat recent in intensitate sau in modul de aparitie si ai un istoric de migrena ;
  9. Se manifesta frecvent (> 3 ori/saptamana) si inca nu s-a stabilit cauza. 

 

Dopul de cerumen

Dopul de ceara (cerumen) – descriere generala

Cerumenul este o substanta secretata la nivelul conductului auditiv extern cu rolul de a proteja urechea externa. Ceara contine o substanta cu efect antibacterian, are un pH acid benefic pentru tegument si chiar retine corpii straini care patrund in ureche (praf, mici insecte etc).

Compozitia si aspectul secretiei ceruminoase difera in functie de rasa (mai uscat la rasa asiatica, mai bogat in lipide la rasa alba si afroamericani), in functie de varsta, sex si vechimea dopului ceruminos.

Obstructia conductului auditiv extern este determinata de acumularea de cerumen care este favorizata de tasarea lui frecventa (zilnica) cu betisoare igienice, de purtarea protezelor auditive, de purtarea castilor audio intraauriculare, de hipersecretia de cerumen  si de tipul de canal auditiv (ingust, angulat).

Dopul de cerumen nu este contagios!

Simptomele dopului de ceara

Dopul de cerumen poate fi mult timp asimptomatic, fiind descoperit intamplator la examenul clinic de rutina. Atata timp cat nu obstrueaza complet conductul auditiv extern, auzul se mentine in  limite normale si pacientul nu prezinta nici un disconfort.

Atunci cand acumularea de ceara ocupa intreg lumenul apare scaderea de auz de 30-35dB (infundarea urechii), autofonia (perceperea accentuata a propriei voci), zgomote diferite in ureche (tiuit, vajait, pocnituri), senzatia de corp strain auricular, si, in anumite cazuri, chiar vertij si durere auriculara

Investigatii radioimagistice si de laborator

Nu se folosesc in acest caz pentru ca diagnosticul de certitudine este exclusiv clinic.

Diagnosticul de dop de ceara

Se stabileste prin examinarea directa a urechii externe de catre medic (ORL-ist, de familie, pediatru).

Conduita terapeutica (tratament)

O data stabilit diagnosticul se procedeaza la extragerea dopului ceruminos de catre medicul ORL-ist, folosindu-se diverse metode.
Aspiratia auriculara este foarte utila in cazul unui dop moale sau daca se banuieste o afectare a integritatii timpanului sau inflamatia tegumentului conductului auditiv extern. Se pot folosi diverse instrumente adaptate pentru extragerea unui dop mai vechi sau mai dur.

De asemenea, se pot instila in ureche diferite solutii ceruminolitice pentru a usura indepartarea cerumenului. Spalatura auriculara cu jet de apa calduta se utilizeaza numai in cazul in care timpanul este integru si nu exista alta afectare a urechii externe.

Dopul de ceara (cerumen) – Evolutie, Complicatii, Profilaxie

Scaderea de auz determinata de obstructia canalului auditiv extern poate fi continua sau intermitenta. Prezenta unui corp strain in ureche, dopul de cerumen, favorizeaza aparitia infectiilor bacteriene si micotice, cu simptomele specifice: durere, scurgeri de lichid din ureche, prurit, caz in care pacientii ajung la medicul ORL-ist care pune diagnosticul si trateaza atat simptomele cat si cauza lor.

Alteori, in incercarea de a indeparta corpul strain banuit a fi in ureche, pacientul, prin manevrele de curatare efectuate acasa, produce leziuni traumatice ale tegumentului urechii externe si chiar ale timpanului (perforatii de timpan). In aceste cazuri, interventia medicului ORL-ist trebuie sa fie cat mai rapida.

Trebuie evitata curatarea excesiva a conductului auditiv extern, in special cu betisoarele igienice. Daca exista factori favorizanti este necesara cel putin o vizita pe an la cabinetul ORL.

Recomandari Medicale, Medicatie

In cazul dopului de cerumen, diagnosticul se poate pune prin examinarea directa a urechii externe de catre medicul de familie, medicul pediatru sau medicul ORL-ist. Insa pentru tratarea afectiunii si a factorilor favorizanti pacientul trebuie sa se adreseze specialistului otorinolaringolog.

Exista diverse solutii ceruminolitice (care dizolva cerumenul) cum ar fi: apa oxigenata, solutia de bicarbonat de sodiu, glicerina, uleiul, ce se pot folosi in special pentru usurarea extragerii dopului de ceara. Acestea sunt eficiente mai ales daca dopul nu ocupa complet lumenul conductului. Insa cel mai sigur si eficient tratament se face in cabinetul medical.

 

Rana pe colul uterin

Descriere generala

Displazia cervicala sau leziune cervicala (“rana pe col”) este cauzata de o infectie cronica cervicale ce determina in timp (de cele mai multe ori in ani de zile) modificari celulare.

Displazia cervicala reprezinta o cauza foarte frecventa de prezentare a pacientelor in cabinetele de ginecologie.
La persoanele tinere (in adolescenta), cel mai frecvent aceasta afectiune nu are nici un substrat patologic, fiind o simpla ectopie (prezenta mucoasei endocervicale (din interiorul canalului cervical) la nivel exocervical (suprafata externa, vizibila a colului uterin);
Cauza aparitiei displaziei cervicale, a “ranii pe col” este reprezentata de cele mai multe ori de o infectie cu transmitere sexuala – infectia cu HPV
(Human Papiloma Virus); de aceea se considera in momentul actual ca aceasta patologie, si inclusiv cancerul colului uterin reprezinta o boala cu transmitere sexuala.

Factori de risc

– debutul vietii sexuale la o varsta frageda
– parteneri sexuali multiplii
– statut social precar
– lipsa metodelor de protectie in timpul contactului sexual
– fumatul
– alimentatia dezechilibrata

Dupa cum a fost precizat anterior leziunea cervicala displazica poate fi considerata o boala cu transmitere sexuala.

Rana pe col: simptome

– sangerarea vaginala intermenstruala
– sangerarea vaginala in timpul sau dupa contactul sexual
– durerea in timpul contactului sexual
– aparitia unei secretii vaginale anormale( mai abundenta, purulenta, de consistenta modificata)

Rana pe col: investigatii radioimagistice si de laborator

Din fericire investigatia colului uterin este facila, la indemana oricarui cabinet specializat, existand teste de screening al patologiei cervicale maligne si premaligne; testele cele mai importante sunt examenul citologic cervical (examenul Babes-Papanicolau) , colposcopia si biopsia cervicala.

Diagnostic

Diagnosticul de suspiciune al leziunilor cervicale se pune pe baza examenului clinic: sangerare vaginala anormala, durere in timpul contactului sexual; la examenul clinic se poate evidentia la nivelul colului uterin o zona mai bine vascularizata, friabila la atingere, hemoragica.

Examenul citologic cervical poate exidentia modificari celulare variabile(de la ASC-US pana la modificari compatibile cu neoplasmul cervical); din nefericire exista si cazuri in care examenul PAP’s este normal, pacienta insa fiind descoperita ulterior la examenul colposcopic (de cele mai multe ori) cu leziune suspecta de boala maligna.
Examenul colposcopic poate evidentia leziuni specifice si impune de multe ori biopsia leziunilor suspecte; examenul care pune diagnosticul este biopsia cervicala.

Rana pe col: tratament

In cazul leziunilor inflamatorii (cervicite), tratamentul antibiotic si antiinflamator este salutar – trebuie tratat si partenerul sexual (infectiile se pot transmite pe cale sexuala – de cele mai multe ori).

Cand examinarea colposcopica evidentiaza o leziune suspecta se recurge la una din metodele de biopsie (in functie de gradul si extensia leziunii).

Tratamentul ulterior depinde de rezultatul anatomo-patologic; astfel, in cazurile de neoplazie cervicala intraepiteliala (CIN 1,2,3) se recurge la simpla supraveghere cito-colposcopica (CIN 1,2) sau eventuala excizie chirurgicala (ERAD sau conizatia colului uterin). In rare cazuri (CIN 3), la paciente ce nu isi mai doresc sarcini ulterioare, la varste de peste 35-40 de ani si la care exista patologie uterina (fibroame uterine, adenomioza, etc.) sau ovariana (tumori ovariene suspecte) se poate recurge chiar la histerectomie (laparoscopica).
In cazul cancerului de col uterin, tratamentul este unul complex, multidisciplinar, corespunzator pentru fiecare stadiu tumoral.

Evolutie, Complicatii, Profilaxie

Atunci cand diagnosticul este pus corect si in timp util, evolutia posterapeutica este favorabila cu vindecarea pacientei; supravegherea citologica si colposcopica post-tratament sunt obligatorii si se fac in functie de leziunea diagnosticata (anatomopatologic).

Profilaxia este cea a bolilor cu transmitere sexuala – folosirea corecta a prezervativului; este importanta adresarea la medicul specialist la aparitia simptomatologiei amintite si tratarea corecta si cat mai precoce a modificarilor citologice si colposcopice

Recomandari Medicale

Consultatie obligatoie la medicul specialist in Obstetrica – Ginecologie

Din punctul de vedere al medicatiei, atunci cand se deceleaza o leziune de tip inflamator, tratamentul cu antibiotic (atat local, cat si pe cale orala) si antitinflamator este suficient; atunci cand este decelata o leziune displazica cervicala ea trebuie fie monitorizata (citologic, colposcopic), fie tratata chirurgical.