Cum putem ajuta?
< Toate subiectele

Ficatul gras ( STEATOZA HEPATICA)

Ficatul gras sau steatoza hepatica este o afectiune foarte frecvent intalnita la nivel mondial si reprezinta  acumularea de grasime in exces la nivelul celulelor hepatice. Steatoza hepatica poate fi intalnita la toate categoriile de varsta , dar cel mai frecvent afecteaza persoane peste 40 de ani si care asociaza afectiuni cardio vasculare sau metabolice.

In functie de etiologie, se diferentiaza :

Ficatul gras alcoolic, care se datoreaza acumularii de grasimi la nivel hepatic in urma consumului excesiv de alcool :

  • La persoanele de sex feminin mai mult de 20 g de alcool pur pe zi;
  • In cazul barbatilor mai mult de 30 g de alcool pur pe zi .

Ficatul gras non alcoolic, care apare asociat unor conditii patologice:

  • Diabetul zaharat;
  • Obezitatea;
  • Consum constant de alimente hipercalorice;
  • Guta;
  • Hipercolesterolemia si hipertrigliceridemia (nivel crescut de grasimi in sange);
  • Hipertensiunea arteriala;
  • Hepatite cronice virale – hepatita cu virus C;
  • Afectiuni metabolice: Boala Wilson (depunere de cupru la nivel hepatic), homocistinurie, galactozemie, tulburari ale depozitarii de glicogen;
  • Sarcina – ficatul gras apare foarte rar, de obicei in trimestrul al 3-lea;
  • Unele  medicamente si utilizarea de anticonceptionale.

SIMPTOME

Ȋn majoritatea cazurilor, steatoza hepatica evolueaza asimptomatic si diagnosticul se stabileste intamplator, cu ocazia unor investigatii de rutina.  Ȋn unele cazuri apar simptome, de cele mai multe ori minore:

  • Fatigabilitate, somnolenta;
  • Dureri abdominale difuze sau discomfort in partea dreapta;
  • Balonare persistenta;
  • Inapetenta, greata.

Pe parcursul evolutiei, se poate dezvolta si un proces inflamator al tesutului hepatic, care este cunoscut sub denumirea de steatohepatita. Steatohepatita poate evolua nefavorabil spre fibroza si ulterior spre ciroza hepatica.

 DIAGNOSTIC

La examenul clinic, cresterea in volum a ficatului poate fi singurul semn al bolii.

Dupa anamneza si examinarea pacientului, medicul specialist va solicita anumite investigatii paraclinice pentru evaluarea gradului de afectare hepatica:

1.Analize de laborator – probele hepatice , profilul lipidic, glicemia; testul FIBROMAX permite evaluarea gradului de incarcare cu grasime, inflamatiei si fibrozei hepatice

2.Investigatii imagistice noninvazive

Ecografia abdominala – este metoda de prima intentie, cea mai accesibila, cu sensibilitate si specificitate mare . Acuratetea diagnostica este crescuta pentru steatoza moderata sau severa.

Computer Tomograf  abdominal si  RMN (Rezonanta Magnetica Nucleara) – nu sunt folosite ca metode uzuale de diagnostic pentru steatoza hepatica

Fibroscan (elastografia) este o metoda noninvaziva, nedureroasa, bazata pe determinarea gradului de fibroza (rigiditate) hepatica

3.Metode invazive de diagnostic:

– punctia biopsie hepatica, considerata “standardul de aur” in diagnosticul bolii, dar nu se efectueaza de rutina, utilizarea ei reducandu-se considerabil odata cu aparitia testului FIBROMAX

TRATAMENT

Nu exista pana in prezent medicamente specifice pentru tratarea ficatului gras. Sunt utilizate o gama larga de preparate hepatoprotectoare, care nu vindeca, avand doar un efect de protectie al celulei hepatice (de exemplu Silimarina, Lagosa, Liv 52, Hepaid etc.). Viatamina E este recomandata in tratamentul steatohepatitei non alcoolice. Alcoolismul cronic este insotit de deficiente nutritionale, de vitamine si minerale, astfel se va urmari si corectarea acestora.

Adoptarea unui stil de viata sanatos favorizeaza ameliorarea si reduce riscul de aparitie al complicatiilor (ciroza), astfel ca medicii recomanda:

  • Evitarea consumului de alcool;
  • Reducerea progresiva a greutatii corporeale la pacientii supraponderali sau obezi;
  • Reducerea nivelului de grasimi din sange;
  • Activitate fizica zilnic, in functie de varsta si afectiunile asociate, in limita tolerantei individuale;
  • Reducerea consumului de grasimi saturate (grasimi animale) si inlocuirea acestora cu grasimi nesaturate (din peste si surse vegetale);
  • Tratamentul corect al afectiunilor asociate – echilibrarea diabetului, reducerea nivelului de grasimi din sange, control terapeutic al tensiunii arteriale;
  • In cazul in care boala a ajuns la stadiul de ciroza, transplantul hepatic este metoda de electie pentru a restabili functia  normal a ficatului.
Precedent Ecografia abdominala
Următor Infectia urinara
Cuprins