Testare imunologica cantitativa prin chemiluminiscenta
Cum functioneaza metoda imunologica cantitativa prin chemiluminiscenta?
Testul immunologic foloseste chemiluminiscenta pentru detectarea anticorpilor neutralizanti de tip IgG care se formeaza ca raspuns al organismului la antigenele virale aflate pe invelisul (anvelopa) virusului SARS-CoV-2 – mai exact zonele (domeniile) S1 si S2 ale proteinei S din respectivul invelis.
Virusul SARS-CoV-2 este un virusde tip ARN care are in structura sa mai multe proteine, cu ajutorul carora virusul reuseste sa se ataseze de celulele din organismul uman, sa patrunda in acestea si sa se replice, sa se inmulteasca. Proteinele care formeaza invelisul extern al noului coronavirus sunt proteina S (S vine de la Spike, aspectul caracteristic, cu “tepi” al virusului), proteina M, proteina membranare si proteina E (Envelope). Proteina N este proteina nucleocapsidei care inveleste acidul nucleic viral.
Aceste proteine sunt portiunile din structura virusului care sunt recunoscute de organismul uman drept “atacatori” determinand formarea de anticorpi specifici atacatorilor (precum o cheie potrivita unei incuietori). De obicei timpul standard de dezvoltare a anticorpilor este de 5-21 de zile de la aparitia simptomelor, cu variatii individuale, anticorpii de tip IgM aparand mai devreme (uzual 5-12 zile), iar cei de tip IgG mai tarziu (uzual 7-14 zile).
Testarea imunologica prin chemiluminiscenta evidentiaza anticorpii neutralizanti care sunt produsi de organism in mod specific pentru a se lega de doua zone ale proteinei S (proteina aflata la exteriorul virusului) care sunt responsabile de atasarea de celulele umane (zona S1) si de fuziunea virusului cu membrana celulara (zona S2). Proteina S este principala proteina implicata in declansarea raspunsului imun protector, astfel ca testul are o sensibilitate inalta, putand detecta cu maxim de precizie prezenta acestei proteine importante virale.
Anticorpii care se leaga in mod specific de zonele S1 si S2 ale glicoproteinei S virale impiedica virusul sa mai infecteze celula umana si poarta denumirea de anticorpi neutralizanti (blocheaza intrarea in celulele umane, neutralizand efectiv virusul). Doar anumite tipuri de anticorpi dezvoltati ca raspuns la infectie sunt anticorpi neutralizanti, adica au capacitatea de a bloca virusul sa infecteze celulele umane.
Rezultatele testului sunt exprimate cantitativ, reflectand cantitatea de anticorpi neutralizanti prezenti. Unitatea de masura este AU/ml. In functie de valorile prag (cut-off) prestabilite ale testului, si valorile masurate (cantitatea de anticorpi detectata) rezultatul este considerat fie pozitiv, fie negativ, fie echivoc. Este stabilita si o valoare prag peste care se considera ca persoana respectiva poate deveni donator de plasma imunizata (deoarece are o cantitate mai mare de anticorpi neutralizanti).
In mod corect, rezultatele obtinute trebuie sa fie interpretate in corelatie cu alte informatii: semne si simptome clinice, ancheta epidemiologica, rezultatele altor testari.
Testul are o valoare predictiva pozitiva maxima daca se recolteaza dupa 14 zile de la momentul infectiei, astfel daca la testare se obtine un rezultat pozitiv inseamna ca persoana respectiva a dezvoltat un raspuns imun la infectia cu noul coronavirus (100%).
Principalele avantaje ale testarii cantitative folosind chemiluminiscenta pot fi sistetizate astfel:
• Recunoastere fidela a anticorpilor specifici anti SARS-CoV-2 IgG, nu interfera cu alte tipuri de coronavirusuri
• Capacitate foarte buna de detectare a anticorpilor specifici anti SARS-CoV-2 IgG (sensibilitate ridicata), ceea ce duce la stabilirea cu precizie a prezentei raspunsului imun la infectie, daca acest raspuns imun s-a dezvoltat
• Capacitate foarte buna de excludere a prezentei anticorpilor specifici anti SARS-CoV-2 IgG (specificitate ridicata) daca raspunsul imun nu exista, ceea ce duce la stabilirea cu precizie a persoanelor care nu au fost infectate
• Masuratoare exacta, cantitativa a nivelului anticorpilor specifici anti SARS-CoV-2 IgG
• Masuratoare exacta a nivelului anticorpilor neutralizanti, anticorpii care au capacitatea de a bloca atasarea virusului SARS-CoV-2 de ceulele umane
• Stabileste cine poate deveni donator de plasma imunizata, dintre persoanele care au fost infectate si s-au vindecat.
Testare imunologica cantitativa prin chemiluminiscenta
Pretul unui test este de 125 ron.