HIPERTENSIUNEA ARTERIALA PE INTELESUL TUTUROR

Hipertensiunea arteriala reprezinta cresterea persistenta a presiunii sistolice si diastolice peste valoarea de 140 mm Hg a tensiunii arteriale sistolice si peste 90 mm Hg a tensiunii arteriale diastolice. Este o afectiune frecventa iar diagnosticul este foarte simplu. De cele mai multe ori este descoperita intamplator. Este o afectiune tratabila, care netratata duce la complicatii majore.

HIPERTENSIUNEA ARTERIALA PE INTELESUL TUTUROR

Organele tinta afectate sunt: inima, rinichii si creierul.

Hipertensiunea arteriala este de 2 tipuri: esentiala, in 90 – 95% din cazuri, aparuta de obicei dupa 50 ani, influentata de ereditate (zestrea genetica), varsta, stress, consum de alcool, fumat, sedentarism. Poate fi, in majoritatea cazurilor, fara nici o manifestare clinica sau se poate exprima prin dureri de cap (in special in zona occipitala) aparute dimineata la trezire, ameteli, zgomote in urechi, tulburari de vedere.

– in aprox 5-10% din cazuri  hipertensiunea arteriala este secundara unor boli ale altor organe:

– rinichi:
*boli ale parenchimului renal (diabet zaharat, guta, glomerulonefrite cronice, TBC renal, rinichi polichistic);
*boli vasculare renale: stenoze ale arterelor renale, ateroscleroza arterelor renale, coarctatie aorta, compresiuni extrinseci;

-endocrine: afectarea suprarenalelor (sindrom Cushing, Conn, feocromocitom);
-cardio-vasculare: coarctatie de aorta: stenoza istmului aortic ce poate determina HTA în jumatatea superioara a corpului, BAV grad III, insuficienta aortica, sindrom hyperkinetic, fistule arterio-venoase, ateroscleroza;
-cauze neurologice: tumori, traumatisme craniene;
-medicamente: anticonceptionale orale (femei peste 35 de ani, supraponderale, fumatoare), corticosteroizi, ACTH, antiinflamatoare nesteroidiene (fenilbutazona, indometacin).

Diagnosticul de hipertensiune arteriala se stabileste masurand tensiunea cu ajutorul tensiometrului. In cazul depistarii unor valori tensionale mai crescute se va monitoriza TA in diferite conditii si momente ale zilei, in urmatorul interval, diagnosticul stabilindu-se doar in cazul persistentei valorilor crescute, dupa o justa evaluare a statusului clinico-biologic si a factorilor de risc existenti.

Conditiile de masurare sunt importante si trebuie respectate: masurarea tensiunii arteriale (TA) sa se faca dupa 5 minute de repaus, sezand; bratul sa fie la nivelul inimii; sa nu se fumeze cu minim 15 minute inaintea masuratorii; sa nu se consume cafea in ora precedenta examinarii; sa nu se administreze stimulente adrenergice (ex. Epinefirna din descongestionantele nazale); la pacientii peste 65 de ani, diabetici sau sub tratament antihipertensiv tensinea arteriala (TA) se va masura si in picioare (ortostatism), imediat si la cateva minute dupa schimbarea pozitiei.

CRIZA HIPERTENSIVA

In prezent este acceptata o clasificare în concordanta cu gradul de crestere a presiunii arteriale

– Stadiul 1. TA sistolica = 140 – 159 mmHg sauTA diastolica = 90-99 mmHg;
– Stadiul 2. TA sistolica = 160 – 179 mmHg sauTA diastolica = 100-109 mmHg;
– Stadiul 3. TA sistolica >180 mmHg sau TAdiastolica >110 mmHg;
– HTA foarte severa (stadiul IV)->TA sistolica > 210 si TA diastolica > 120 mmHg.

Termeni numerosi si diferiti au fost folositi spre a defini cresterea severa acuta a TA. Totusi majoritatea autorilor definesc criza hipertensiva ca pe o crestere brusca a TA sistolice si diastolice asociata cu leziuni organice importante la nivelul SNC, inima si/sau rinichi.

Termenul de urgenta hipertensiva a fost aplicat pacientilor cu o crestere acuta, severa a TA fara leziuni acute de organe (dar cu posibilitate existent(dar cu posibilitate existenta). Criza hipertensiva presupune afectarea organelor tinta de aceea trebuie intervenit prompt cu tratament specific.

TRATAMENT:

Profilactic: evitarea factorilor de risc cardiovascular,

Curativ: dieta: regim alimentar hiposodat, efort fizic moderat, scadere in greutate, evitarea grasimilor animale, alcoolului, tutunului. In cazul hipertensiunii arteriale secundare se vor trata bolile ce au declansat cresterea valorilor tensionale. Tratament medicamentos: diuretice, betablocante, IECA, blocante de calciu.

Tratamentul hipertensiunii arteriale se realizeaza pe parcursul intregii vieti.

Pe langa monitorizarea valorilor TA anual se vor investiga si ochii (prin examenul fundului de ochi), functia cardiaca (prin EKG), functia renala (urea, creatinina, sumarul de urina) radiografia toracica ce poate releva o hipertrofie ventriculara stanga.

Daca aveti probleme cu HIPERTENSIUNEA ARTERIALA nu ezitati sa apelati la serviciile
Centrului Medical MEDEXPERT!

Oferta promotionala interne

telefono-fix20264 – 456 922
mousecentrulmedical@mcmedexpert.ro

Lasati un comentariu