Atasamentul este relatia esentiala, primara, “de parteneriat” , dintre un copil si mama sa, cu valori adaptative pentru acesta, unde sunt bine stabilite si cunoscute rolurile fiecaruia, cu finalitatea de a asigura indeplinirea nevoilor psiho-sociale si fizice ale celui mic.
Din punct de vedere psihologic, se pot contura mai multe forme de atasament : de tip securizant, securizant evitativ, cu expresie de opunere si nesiguranta, nesigur-organizat, iar formele sale depind in mare masura si de raspunsul primit de la mama sau oricare alta persoana de referinta din viata celui mic. Pentru un bebelus este vitala crearea, stabilirea unei relatii de atasament adaptativ, intrucat el va fi temelia din punct de vedere emotional a acestuia, desigur cu efecte pe pe toata durata dezvoltarii, insa la varsta adulta beneficiile unui atasament constructiv consolidat in prima parte a existentei vor putea fi masurate prin exprimarea justa, corecta, din punct de vedere psihologic a trairilor emotionale. Cu alte cuvinte, un atasament securizant consolidat in primii 3 ani de viata, in special, este caracterizat prin : entuziasm, complianta si tendinte de comportament agresiv mult reduse, precum si o adaptabilitate si rezistenta ridicata la stres in viata cotidiana. Din punct de vedere al socializarii, de exemplu in perioada 18-24 de luni, copiii sunt mult mai prietenosi, interactioneazaconsiderabil mai usor cu ceilalti copii, dar chiar si cu adultii pe care nu ii cunosc.
O relatie armonioasa cu mama sau figura de atasament este benefica deoarece le permite celor mici sa fie mult mai emaptici, increzatori in sine, sa solutioneze mai competent conflictele, atat in perioada copilariei, dar mai ales in viata de adult. Pe de alta parte, deprivarea materna va avea ca rezultat : retard de crestere si intelectual, agresivitate fizica, inadaptare sociala, depresie, delicventa, precum si lacune in exprimarea afectiunii in raport cu cei din jurul lor.
Alina Alexandru
Psiholog clinician